|
Am putut vedea cum diferite opere literare, din motive care tin de politica, religie, moralitate, au fost cenzurate. Bineinteles ca putem vorbi despre mai multe tipuri de cenzura. Avem, astfel, cenzura religioasa. O regasim in perioada numita Ev Mediu, cand Biserica detinea cele mai mari si importante biblioteci, controland, astfel, accesul la texte, la reproducerea si tiparirea unor carti. Tot ceea ce contravinea ideilor Bisericii, dogmelor religioase si submina, intr-un fel sau altul, autoritatea acestei institutii era suprimat. Din diferite motive, titluri ale unor autori ca Descartes, Machiavelli, Galileo Galilei, Boccaccio, au fost cenzurate. Vorbim, apoi, despre cenzura morala, un termen care era folosit in functie de tabuurile si valorile societatii. Aici putem vorbi despre “Tropicul Cancerului” sau “Tropicul Capricornului” apartinand lui Henry Miller. Acestea au fost interzise din motive legate de pornografie. “Tropicul Capricornului”, publicat in 1939, in Franta, de editorul Jack Kahane, a fost interzis pana-n 1961 in Statele Unite ale Americii, ca de altfel intreaga opera a lui Henry Miller. Cartea abunda in expresii vulgare, pornografice. A fost un scriitor revoltat fata de lumea moderna. “Si, pe urma, mai era si mirosul inecacios ce venea de la fabrica din spatele casei- miasma progresului modern. Duhoarea de cal mort, care e aproape insuportabila, e de o mie de ori totusi mai respirabila decat putoarea de chimicale arse”. Sexul brut, rece, dorinta aceea nestapanita de a poseda femeia, toate acestea tradeaza o realitate apasatoare. “Tropicul Cancerului” este o alta carte care a facut valva in SUA. Tot din cauza sexualitatii exagerate, care contravinea puritanismului american.
“Aceasta nu este o carte obisnuita in adevaratul sens al cuvantului. Nu! Aceasta este o nemasurata insulta, o flegma in ochii Artei, un sut in curul lui Dumnezeu, al Omului, al Destinului, al Timpului, al Frumusetii, al Dragostei!” Dipticul Tropicelor are ca obsesie primordiala femeia, ca specie, si sexul acesteia. “Tropicul Cancerului” se desfasoara intr-un “Paris fizic”, un loc unde barbatul este haituit de puzderiile de femei pe care le poseda pe fuga sau pe indelete. Parisul se comporta asemenea unei curve. Ceilalti barbati care apar in aceasta carte, in afara personajului principal, comenteaza si ei, la fel de nuantat, partidele de sex avute cu femeile care le-au iesit in cale. Avem femei abordabile, semiabordabile, inabordabile, dar perverse, “tufe de trandafiri”, “vaci”, sexe pur si simplu umede, “putori”, “fufe”, sexe florale, “balene”, femei-monstru s.a.m.d. Sexul femeiesc este un mysterium tremendum, un mister pe care un barbat nu-l va intelege niciodata intru totul. Barbatii se tem de “despicatura” sau studiaza locul fascinant, fierbinte si umed dintre coapse. Daca aici avem Parisul ca loc erotic, in “Tropicul Capricornului” cel care devine metropola erotica este New York-ul. Sexul este mai putin sic si poseda un limbaj mai greoi si mai vulgar. Parti din Manhattan sunt percepute ca niste despicaturi femeiesti, iar naratorul se simte chiar el un organ masculin avortat. Din nou, femei de toate felurile si marimile. Sexul este mai grotesc. Tropicele alcatuiesc o recapitulare a lumii “ovariene”. Aici dragostea are loc mai putin. Ai doua alternative cand tii in mana aceste doua carti. Ori esti scarbit pana peste cap, ori esti incantat de privelistile care-ti rasar in cale. O alta carte care ataca subiecte tabu ca sexul, rasismul este “Voi scuipa pe mormintele voastre”, scrisa de Boris Vian. Cartea a fost scrisa in numai 15 zile, in anul 1946. Aceasta carte s-ar fi pierdut printre rafturile librariilor, daca nu ar fi fost observata de Daniel Parker - “presedinte al Ligii Parintilor de Familie”. Acesta a binevoit a protesta, a huidui si a scuipa corpul delict. Ca urmare a acestui tip de publicitate nefasta, cartea a inceput a fi jinduita de catre tatii de familie si fiicele acestora. Scuipatorul presedinte de familie purta acelasi nume cu unul dintre cantaretii de jazz preferati de catre Vian. Tot asa mai exista un Daniel Parker, care da cu pudra pe obrajii actorilor de la Hollywood. Cartea lui Vian era considerata hidoasa si nerusinata de catre scuipatorii de familie.
|