|
 L.B.: Pe de alta parte, performanta nu mai are rabdare in fotbalul actual. Se tinde foarte repede spre rezultate. Nu mai au conducatorii rabdare cu antrenorii. Se pare ca tu vrei sa construiesti ceva stabil, dovada ca ai venit la Brasov sa o iei de la capat. Altii, daca aveau rezultatele tale, ar fi tins spre altceva.
R.L.: Am venit la Brasov pentru un proiect ce necesita timp, dar am gasit si niste oameni extraordinari. Eu pe domnul Niculae, patronul lui FC Brasov, il cunosc pentru ca am mai lucrat impreuna si a fost primul care mi-a propus sa antrenez. Nu uit ca am preluat echipa intr-o situatie delicata, dar am reusit sa ne salvam de la retrogradare. Dupa perioada incununata de succes, am ajuns de la Brasov la Rapid. Acolo era presedinte Dinu Gheorghe (Vama). Mi-a facut propunerea si am acceptat. Iata ca, acum, suntem din nou impreuna, dar la Brasov.
L.B.: Cum te-ai simtit cand ai trecut de pe teren pe banca tehnica?
R.L: In primul rand, trebuie sa specific ca nu am trecut direct pe banca tehnica. In momentul in care am decis sa ma retrag, am primit propunerea de a fi conducator la Rapid. Acolo, domnul Copos a avut un merit foarte mare. Pentru ca si acel an petrecut ca si conducator a contat enorm pentru experienta mea.
L.B.: Ce ai invatat in acea perioada?
R.L.: Am vazut ce inseamna relatia cu alte cluburi. Relatia cu Federatia si cu Liga. Lucruri pe care in calitate de jucator nu le intelegi.
L.B.: Te-ai simtit bine in postura de conducator?
R.L.: Am simtit ca nu-mi place ceea ce fac, cu toate ca, in acel an, Rapid a castigat campionatul.
L.B.: Putini jucatori prefera, la sfarsit de cariera, birourile. Cum iti explici?
R.L:: Noi, care am fost pe teren, stim bine ce senzatie traim acolo si e greu sa ne desprindem de ele.
L.B.: In timp ce erai conducator la Rapid ramasesesi si cu statut de jucator?
R.L.: Nu, dar imi placea sa ma antrenez, sa continui.
L.B.: Ce varsta aveai cand ai renuntat la cariera de jucator?
R.L.: 33 de ani. Puteam sa mai joc, dar am renuntat pentru ca avusesem doua accidente destul de grave, urmate de doua operatii, la interval de doua luni intre ele.
L.B.: Te-ai gandit din timp la ce vei face cand vei incheia cariera de jucator?
R.L.: Asa, undeva in gandurile mele, era aceasta posibilitate de a antrena. Bine, probabil si vazandu-l pe tatal meu, urmarindu-l cum pregatea meciurile, am inceput sa invat.
L.B.: Ai simtit vreodata pericolul ca lumea sa interpreteze ascensiunea ta ca pe o influenta a tatalui tau?
R.L.: Au fost de cand eram copil. Tot ce faceam era contestat, pentru ca eram baiatul lui Mircea Lucescu. Fie ca era vorba de scoala, fie ca era vorba de prietenii care erau cu mine din interes. La fel si in dragoste – se considera ca fetele care erau cu mine o faceau din interes. Am trecut prin multe cazne care
m-au intarit. In continuare, vor mai fi oameni care-si vor exprima aceasta parere.
L.B.: Totusi, nu cred ca, dupa ce ai confirmat, isi pot permite sa mai interpreteze.
R.L.: Cred ca, inainte de a fi rautaciosi, sunt neinstruiti. Sunt oameni care nu stiu exact ce este aceasta meserie sau privesc lucrurile foarte superficial.
L.B.: Ce crezi ca mostenesti de la tatal tau?
 R.L.: In primul rand, seriozitatea si pasiunea. Plus faptul ca am invatat din experienta lui. Dar, pana la urma, eu muncesc, eu imi impun personalitatea. Chiar sunt momente cand discutam contradictoriu. Este, totusi, aceasta diferenta de varsta, sunt generatii diferite si normal ca nu putem fi mereu de acord!
L.B.: Am observat ca ai avut mereu o relatie buna cu jucatorii. I-ai sprijinit, le-ai aparat drepturile. A fost vreodata interpretata aceasta relatie, s-a pus problema ca risti sa-i pierzi autoritatea in fata lor?
R.L.: Comentarii au mai fost. Eu am cautat sa ma comport asa cum imi doream sa se comporte cu mine antrenorul meu cand jucam. Au fost multe situatii cand am dat jucatori afara. Chiar nume importante din fotbalul romanesc. Sunt tipul de antrenor care-i da libertate jucatorului. El are libertatea sa faca ce vrea cu viata lui, dar trebuie ca, la fiecare antrenament, sa dea 100%. Daca nu face acest lucru, atunci are probleme cu mine.
L.B.: In perioada cand ai fost conducator, te-ai lovit de anumite probleme, cum ar fi: relatii cu FRF si cu LPF, arbitraje partinitoare, meciuri strategice?
R.L.: Eu, atunci, mi-am fixat trei obiective. Primul a fost ca echipa sa aiba tot ce-i trebuie ca jucatorii sa se preocupe numai de fotbal. Al doilea obiectiv a fost relatia club – presa. Am vrut ca, prin disponibilitatea mea, clubul si presa sa aiba un contact permanent si o relatie decenta. Iar al treilea obiectiv a fost relatia clubului cu tot ce se intampla ca organizare in fotbalul romanesc.
L.B.: Considera antrenorii ca au mai multa libertate de a-si exprima pe teren nemultumirile fata de arbitri?
R.L.: Tu, ca antrenor, esti implicat total, de la un meci la altul. In schimb, un conducator poate vedea meciurile cu o minte mai lucida. Pe teren, antrenorii traiesc intens fiecare faza, fiind mult mai vulcanici.
L.B.: In momentul in care ai venit la FC Brasov, mi-ai spus ca echipa era intr-o situatie delicata, dar v-ati salvat de la retrogradare. Ai avut in aceasta perioada discutii cu cei de la Rapid sau numai la sfarsitul sezonului ai primit oferta si ai decis sa pleci?
R.L.: Nu. De altfel, nici la Rapid, in perioada aceea, nu erau ape limpezi. Erau multe probleme, polemici. Rezultatele erau nesatisfacatoare. Din cate stiu eu, la finalul campionatului, Rapid ii propusese lui Mircea Rednic sa preia echipa. El era sub contract cu Craiova. A spus intai da, dupa care s-a razgandit si, apoi, s-a ajuns la mine.
L.B.: Cati ani ai fost antrenor la Rapid si ce performante ai avut?
R.L.: Am castigat campionatul in calitate de conducator. Ca antrenor, am luat doua cupe ale Romaniei si am jucat in sferturile de finala ale Cupei UEFA.
|
Razvan Lucescu necenzurat (I)
