 |
|
CULTUR(NICI)A
|
|
|
 Interviuri neconventionale si comentarii critice cu scriitori si poeti contemporani realizate de Nicolae Scheianu
|
|
|
 DUMITRU SOVAGAU, alias MITRUT DIN RUS, s-a nascut in 1943, in localitatea Rus, comuna Dumbravita, zona Fisculas, Maramures. Cunoscut in mediul cultural si boem local si din tara pentru verva sa orala si pentru discutiile purtate cu oameni politici si scriitori importanti din Romania. Culegator si iubitor de folclor, prieten al multor artisti contemporani de pe o arie intinsa de spatiu, autodidact, posesor al unei culturi cuprinzatoare.
“MITRUT NU TREBE SA SCRIE, EL TREBE SA FIE”
Mitrut din Rus nu are o opera scrisa, asa cum se intelege indeobste prin acest termen. “Opera” sa este risipita in discutii lungi si in conversatii cu prietenii sau cu cunoscutii oriunde sunt intrunite conditiile minime: o ceasca de cafea, o masa si starea de spirit corespunzatoare. El a gasit in conversatie o vocatie si incearca intotdeauna sa transmita sau sa acumuleze ceva. Tumultuos si iubaret in tinerete, molcom si intelegator cu lumea si cu oamenii, acum, cand asteapta nepoti de la cele doua fiice ale sale, plecate la studii in strainatate. Convingerile sale crestine, felul de a fi, inspiratia si dorinta sa de a comunica l-au dus in preajma unor mari oameni politici si scriitori, cum ar fi Petre Tutea, Corneliu Coposu, Nichita Stanescu sau Ioan Alexandru care il acceptau cu placere in preajma si cu care a purtat lungi si pline de substanta conversatii. A militat constant si vehement pentru cauza credintei greco-catolice, pe care o considera de mare importanta pentru neamul romanesc.
Nicolae Scheianu: Mitrut din Rus de Dumbravita, zona zisa a Fisculasului, ceea ce nu prea suna bine, un bun si apreciat cozeur dar si ceva mai mult, greu de definit.
Cum a fost copilaria unui prunc de taran roman de pe malurile Chechiselului, intr-un sat transilvan abia iesit din razboi si de sub ocupatia ungureasca, repede invaluit de agresiunea stalinista si comunista?
Dumitru Sovagau: M-am nascut in 1943, in satul Rus, a carui denumire nu-mi prea place, mai bine s-ar fi numit Ruscuta. Copilaria mi-a fost vesela si plina de joaca, dar intr-o perioada de crunta saracie lasata de razboi, apoi instalarea stalinismului cu ororile sale - cote de cereale, carne, lapte, lana, impozite care nu puteau fi platite, dar si cu o sete de a supravietui. Hrana era scoasa cu dintii dintr-un sol nu prea fertil care nu rodea decat amendat cu balegar si polochin sapat cu multa truda din gropi de pana la cinci metri adancime. Imbracaminte din lana si panura de canepa semanata, culeasa, topita in rau, spalata, melitata, periata, toarsa, rastieta in grebnica trebuiau inmuiete-n ciubar sub cenusier in lesie, apoi laute cu maiul in rau ca sa iasa galbene si mandre, ca sa “nu sa tape cainii pa ele”. Dapanate, urzate, puse la razboi, tasute in panura, care, din nou, se muia in ciubar si intinsa pe iarba verde din spatele casei in primavara, cand ieseau mielutii la pascut si topaiau pe langa sanura, da, aveam grija sa nu o calce s-o hazasca din respect pentru truda continua a maicutelor noastre. De-abia apoi se puteau croi si coase cu indreaua de mana in rupturita, chemesa lunga sau pana la brau in care a crescut generatia mea din Valea Sisestiului. In case cu doua camere cresteau cate sapte prunci, cu paturi cu paie, lipideu su cerga, pe jos pamant lipit cu lut amestecat cu balega de cal, in grinda se legana lompa cu fotoghin a carei oiaga se spargea minten-minten. Prunci mici in belceu, miei si vitei legati la picioarele patului. Barbatii cam beutori, femeile epuizate. S-apoi, trai! Despre zilele de azi, nu mai vorbesc. Au case de cate zece camere si cate un copil sau doi, sau nici atat.
NOI AVEM MAI MULTA DORINTA DE DEMOCRATIE DECAT VOCATIE
N.Sch.: Intalnirile tale de la Bucuresti sau de aiurea cu mari oameni - cum era Coposu, Tutea.? Cum te comportai tu in preajma lor? Care sunt “invataturile” lor catre Mitrut?
D.S.: Am avut marea sansa de a cunoaste mari personalitati ale culturii si vietii sociale din Romania: Corneliu Coposu, Petre Tutea, Nichita Stanescu, Ioan Alexandru, Liviu Petrina, Iftene Pop, N. Carandino, Nicolae Breban, Pitut, Ion Iuga si inca multi altii. Pe scriitori ii intalneam la localul lor de la Casa scriitorilor din Bucuresti, unde filozoful crestin Petre Tutea avea un abonament la masa de pranz pe viata oferit de presedintele de atunci al scriitorilor, Zaharia Stancu. Pe Corneliu Coposu il vizitam la locuinta sa de langa Piata Unirii.
In septembrie 1989, am avut marea onoare de a primi doua vizite facute de catre Domnia Sa, Domnul Coposu. Prima a fost in data de 8 septembrie, de Sf. Maria, ziua mamei si a fiicei mele celei mari. A fost insotit de catre colegul sau de celula, venerabilul Ion Simu din Baia Mare, care ma si pusese in legatura cu dumnealui. Unul din scopurile vizitei a fost ca sa caute zece barbati din sat pe care sa-i trec pe o lista pentru alegerile comunale din partea PNT-ului.
Eu trebuia sa candidez de primar. Lista pe care urma sa o depun la secretariatul Primariei din Dumbravita. Daca secretarul ar fi refuzat sa primeasca lista, sa-i cer sa scrie pe ea ca nu se accepta, sa semneze si sa puna stampila. Apoi, aceasta lista ar fi ajuns la forurile superioare internationale, sa dovedim ca in Romania nu e democratie, asa cum se tot lauda Ceausescu. Desigur ca nu aveam la cine sa apelez. Am vorbit cu doi fosti detinuti politici din sat, dar nici nu au vrut sa auda. Chiar daca as fi gasit zece oameni si am fi fost pusi pe liste, nu ne-ar fi votat nimeni. Noi, romanii, avem, deocamdata, numai aspiratii spre democratie, nu si vocatie. Din zona am fost foarte apropiat cu actualul episcop Ionel Sisestean, cu care am fost multi ani coleg de munca la o uzina din Baia Mare, si care a avut un rol hotarator la refacerea vietii mele plina de rataciri si caruia ii multumesc si pe aceasta cale. De asemeni, am mai fost coleg de uzina cu ing. preotul Simion Mesaros care a avut o influenta benefica asupra mea si a familiei mele.
N.Sch.: Credinta? De ce esti asa de fervent militant pentru greco-catolicism?
D.S.: Confesional fac parte din Biserica greco-catolica ale carei porunci ma straduiesc sa le implinesc. Nu sunt habotnic, dar nici pasiv. Mi se pare ca este o datorie si o necesitate sa mergi la Sf. Liturghie in fiecare duminica si sarbatoare, sa te spovedesti si sa te cumineci cel putin o data pe an si chiar mai des, si bine ar fi daca ne-am impartasi zilnic. Acest lucru il poate face oricine, oriunde si oricand.
Eu cred, ca pentru a se stinge litigiul dintre cele doua strane ale bisericii romanesti, ar fi timpul ca, dupa ce am intrat in NATO, in Comunitatea Europeana, sa facem ce a facut mare parte a romanilor din Ardeal la 1700, adica, daca tot suntem urmasii Romei, daca tot ne laudam cu vizita unicat a Papei in Romania, daca unele mari personalitati romane sunt atat de incantate ca au sarutat inelul papal, nu cumva a venit vremea ca toata suflarea romaneasca sa se uneasca cu Roma, care va numi pe cel de-al treilea cardinal al Romaniei, un preot ortodox? Asa cred eu ca am avea cu adevarat vocatie pentru crestin-democratie.
Cat despre mine, sunt pasionat de arta, in general, si de literatura, in special. Imi tot bat capul cum as scrie un roman batar, pe care l-as numi “Foc si para”, dar nu ma pricep sa-l definitivez. Dar, decat sa-mi zica lumea ca era mai bine daca taceam, mai bine sed omineste. Vorba lui Ion Muresan de la Cluj: “Mitrut nu trebe sa scrie, el trebe sa fie”!
|
|
|
Cararile autorilor maramureseni
|
|
|
 LANSAREA REVISTEI “AISBERG”
SAU CARTA TRANSDISCIPLINARITATII
De curand, a avut loc, la Biblioteca Judeteana „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, lansarea unui nou numar al revistei “Aisberg” (Serie noua, Nr.1, ian. 2008), un eveniment cultural obisnuit, dar care s-ar putea sa insemne o data importanta in analele miscarii transdisciplinaritatii romanesti. Asta pentru ca, in numarul proaspat lansat, sunt definite anumite concepte privind transdisciplinaritatea si sunt trasate „teritoriile” transmodernismului ca miscare culturala menita sa depaseasca postmodernismul si post-postmodernismul si sa succeada acestora. Intreprindere grea si, deocamdata, invaluita in incertitudini si cautari. Numarul de fata are la baza studiile si teoriile unor autori romani sau straini si se vrea o miscare novatoare si cuprinzatoare, in stare sa declanseze energii culturale, sociale si intelectuale proaspete, benefice si pline de substanta. In secret si ca o ambitioasa provocare, revista poate fi privita si ca o incercare de relansare a spiritului inalt modernist lansat, iata, veacul si mileniul trecut, de catre revista si mai apoi gruparea „Echinox” din Cluj. Redactia revistei este formata din Horea Muntenus (director), Alexa Gavril Bale, din Baia Mare (senior editor), Adrian Lesenciuc (redactor-sef) si Daniela Glavan (secretar de redactie). Din redactia “largita” a revistei mai fac parte Florin Bogdan, Iancu Dorneanu, Cristian Moldovan si baimarenii Adela Naghiu si Florin Pop, gruparea sau “adeptii” gruparii numarand alti numerosi membri. Revista este riguros compartimentata si cuprinde capitole precum: Transdisciplinaritatea, Transmodernismul, Despartirea de modernitate, Noua paradigma a secolului XXI si lucrari apartinand unor critici si teoreticieni romani si straini precum Basarab Nicolaescu, Codruta Purcar, Lucia Daramus, Elena Abrudan, Horia Muntenus, Paul H. Rey (Transmodernismul nu este postmodernism), Mike Cole (Transmodernism, marxism si postmodernism), James Parker (Un recviem  pentru postmodernism), John J. Reilly (Religie si guvernanta) si Cristoph Bertram (O America slaba inseamna o Europa slabita). Sunt, de asemenea, incluse texte literare semnate de Adrian Mihai Bumb, Gavril Alexa Bale, Ion Gavrila Ogoraru, Emanuel Luca, Ion Constantinescu, Viorel Cernica si Adrian Lesenciuc. Noul numar al revistei „Aisberg” este, fara indoiala, demn de interes pentru o gama larga de consumatori si fauritori de cultura, termenul de “transmodernism” fiind complex si greu de definit in termeni exacti. Transmodernismul este, de fapt, „numele dat unei dorinte de a transcede limitele intelegerii si cunoasterii unei modernitati si postmodernitati inguste” (Paul H. Rey) O miscare disputata si in masura sa redeschida apetitul si interesul pentru arte. Din noianul de formulari si teoretizari care uneori se contrazic in termeni, spicuim cateva: “Orice tentativa de reducere a fiintei umane la o singura definitie si descompunere a sa in structuri formale, indiferent care ar fi acestea, este incompatibila cu viziunea transdisciplinara.” „Nu exista nici o cultura privilegiata in raport cu celelalte. Demersul transdisciplinar este in sine transcultural” “Transdisciplinaritatea nu se constituie nici intr-o noua religie, nici intr-o noua filozofie, nici intr-o noua metafizica si nici intr-o stiinta a stiintelor” (Carta transdisciplinaritatii).
„Lumea moderna e o lume a haosului - HAOSMOS - afirma Theodor Codreanu; „lumea ca haosmos e bantuita de violenta diabolica. Postmodernii se iluzioneaza cand cred ca in haosmos sunt posibile civilizatia si cultura. Haosmosul este perpetua «deconstructie», ca sa ma exprim in jargonul postmodernist, adica eufemistic iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, mars entropic catre nimic.”
“VREMURILE DUPA ECLEZIAST”
 Uneori o prefata sclipitoare si concisa cum este “Pesimismul ca permanenta” semnata de cunoscutul profesor de filozofie si eseist Nicolae Iuga te poate determina sa-ti reconsideri atitudinea fata de o carte, pe care altfel, ai fi tentat sa o treci repede cu vederea, mai ales ca autorul este un tanar debutant de care nu ai mai auzit pana atunci. “Vremurile dupa Ecleziast” de Vasile Marza, a aparut la Editura „Proema”, in 2004 si este o carte de reflexii (dar nu numai) despre conditia umana in general si despre intrebarile si nelinistile care bantuie, in general, o constiinta lucida intr-o societate plina de contraste si de motive de alienare. Cum nu as reusi sa sintetizez mai bine decat cunoscutul eseist si om de cultura maramuresean in “Cuvantul sau inainte” esenta si problematica lucrarii lui Vasile Marza, transcriem cateva pasaje: „In cazul omului tanar, pesimismul transpus literar poate parea un sentiment contrafacut, fara adancime si durata in sufletul aceluia, o traire efemera, mimata, contaminata de te miri unde, din lecturi dezordonate, un simplu accident juvenil, o acnee a spiritului... Exista un pesimism congenital pe care experienta livresca nu il cauzeaza, ci, eventual, il catalizeaza... Exista, spunea Heidegger, nu doar frica de ceva anume, ci si o frica asa, in general, o pura neliniste cauzata de simplul fapt de a fi aruncat in lume”. Dupa cum exista si o disperare fara obiect, anume aceea cuprinsa in Cartea Ecleziastului”
Reflexiile si formularile din cartea lui Vasile Marza sunt atitudini de viata si fata de viata, ale unei constiinte lucide, determinate de situarea sa, melancolica, circumspecta si plina de deschideri si de indoieli in fata unor provocari venite din toate directiile, intr-un timp agresiv si nepermisiv cu fiinta contemplativa si melancolica. Un Zaharias Lichter care vrea sa inteleaga, dar nu sa guste, fericirea marunta a cat mai multor semeni, dar spre care tanjeste totusi. “De ce trebuie sa fim fericiti, cine a spus ca trebuie sa fim fericiti, de unde supozitia ca omul este inzestrat cu dreptul la fericire? Dar de ce cautam fericirea? E o chinuitoare bajbaire in van. Odata cu stramosescul pacat al Evei, nu putem emite vreo pretentie in acest sens. A fi om este sinonim cu a fi nefericit. Starea noastra naturala trebuie sa fie nefericirea, aerul pe care il respiram, mediul in care traim nu pot fi decat apanaje ale atotputernicei nefericiri... Scepticismul este sarea si piperul vietii mele, este surogatul prezumtivei fericiri” Ajuns la rangul de perceptie absoluta de viata, pesimismul lui Vasile Marza poate fi derutant, atata vreme cat continua idei ale marilor sceptici, mantuiti sau nu.
|
|
|
Spune-ti parerea in legatura cu aceste articole
|
|
|
|
|
Nicolae Scheianu
|
|
|
Contact:
|
|
|
