|
 Nu sunt multi cei care ajung la o varsta la care unii dintre noi doar viseaza. Poate fi mana destinului, poate asa vrea Domnul, nu vom afla niciodata. Tot ce putem face este sa speram ca vom ajunge sa ne vedem nepotii si stranepotii, sa ne vedem copiii pe care i-am crescut cu foarte multa dragoste, lovindu-ne de numeroase neajunsuri si probleme, asezati la casele lor. Acesti oameni sunt tot mai mult o raritate, din cauza lumii in care traim, o lume intepata tot mai mult de sulita nedreptatilor, a stresului, a neajunsurilor de tot felul. Viata nu a fost intotdeauna una usoara pentru acesti oameni, dar au trecut peste toate si anii s-au scurs incet, dar sigur.
Povestea lui Vasile Grad nu este una deosebita fata de a mai multor oameni din generatia sa, ci mai degraba este povestea unui om care a trecut prin viata si care a invatat ca toate par mai usoare daca nu le pui la suflet. Il intalnim astazi, la onorabila varsta de 93 de ani, plin de optimism, plin de viata si dornic de a-si continua activitatile de zi cu zi, chiar daca, uneori, trupul firav da semne de neascultare. Nu se lasa batut si, asemenea unui morosan get-beget, o ia de la capat.
A vazut lumina soarelui la data de 15 august 1915, o zi de referinta pentru comuna in care traieste, aceasta data fiind un fel de sarbatoare pentru toti moiseienii. La varsta de un an, Domnul il atinge prima data cu un necaz, ramanand orfan de tata. Dar viata merge inainte pentru “tata bun”, cum ii spun copiii, nepotii si stranepotii. Va dati seama ca nu a avut o copilarie prea usoara, date fiind acele vremuri tulburi si pline de istorie. La varsta de 21 de ani, in data de 1 aprilie, este incorporat in armata, timp de trei ani. Jandarmeriei i-a fost credincios tot acest timp, pana in 1940, cand a fost lasat la vatra. Dar nu pentru mult timp.
Trebuie amintit faptul ca doar cu doua luni inainte de a fi luat in armata a dat mana in biserica cu aleasa inimii sale, pe numele ei Ioana. Aceasta, ca o buna sotie, l-a asteptat trei ani, iar la doua zile dupa ce
s-o facut nunta a fost luat din nou in armata, primind asa-zisul ordin verde cu o stea. Din aceasta frumoasa casnicie au rezultat sapte copii frumosi ca bradul. Nu a fost deloc usor sa cresti atatia copii, dar, daca ai rabdare si incerci sa vezi in tot raul si un bine, treci peste toate. A fost greu, fiindca nu iti dadea nimeni nimic, fiind, daca vreti, pe cont propriu.
Anul 1944 il gaseste la munca in Slatina, localitate aflata peste Tisa, unde o stationat circa doua luni, dupa care a fost trimis la Ilva Mica, pana-n toamna, cand rusii au venit si
i-au eliberat. Cei care au avut pregatire militara la romani au fost luati la munca sub unguri, de spaima sa nu intoarca armele impotriva lor. Viata in perioada razboiului nu a fost una usoara. La retragerea ungurilor, in anul 1947, Moiseiul a fost aprins, iar oamenii au fost evacuati pe la Rozavlea si imprejurimi. A fost nevoit, ca si multi altii, sa contribuie la refacerea comunei, dar si a tarii. Sub comunisti viata nu a fost una roz, fiind nevoit sa indure o gramada de rautati. Ore intregi il poti asculta pe acest om depanand amintiri parca venite din alta lume. Vorbeste ca si cum toate acestea s-ar fi petrecut ieri si ca si cum viata ar fi fost numai cu suisuri si fara coborasuri, desi stie ca nu a fost asa deloc.
A prins cel putin trei regimuri politice, nici unul mai breaz ca celalalt, dupa cum insusi declara. Oamenii din acele vremuri erau mai voiosi, erau plini de viata, stiau sa pretuiasca o sarbatoare, natura, viata in general. Nu erau atatea masini ca si acum, cand nu mai incapi de ele. Trenul era singurul mijloc de transport in acele vremuri, din 1940 si pana in 1944 existand o cursa Viseu -Bistrita. Erai nevoit a merge pe jos pana la Viseu. Toate aceste lucruri par mult mai usoare cand sunt povestite de tata bun, dar cati dintre noi am fi supravietuit acelor vremuri, oare?
Muncind la camp an de an, printre atatea alte probleme, anii au trecut si cei sapte copii au crescut mari, s-au asezat pe la casele lor. In 1979, nevasta trece in lumea cealalta, lasand copiii care acum se luau si ei la tranta cu viata, avand si ei grijile lor. Comunistii l-au distrus pur si simplu. Era nevoit a da cota de carne, 100 de kilograme de carne de vita si 10 de porc, 200 de litri de lapte, 1.000 de kilograme de cartofi si altele.
Anii s-au scurs si acum poate sta linistit, copiii impresurandu-l acum cu dragostea lor. Pentru tata bun, viata din ziua de azi nu poti spune ca este una rea, dar ii destrabalata. Viata isi urmeaza cursul firesc, de fiecare data copiii adunandu-se si sarbatorindu-l pe cel care le-a dat viata si i-a ghidat prin ea, asemeni tatalui iubitor, care-si ocroteste odraslele.
Este printre putinii oameni din aceasta localitate care se pot mandri cu o asemenea varsta, longevitatea fiind o caracteristica a familiei. Din cand in cand se mai enerveaza cand copiii il mai cearta pentru ca nu stie sa se hodineasca, uitand ca nu mai este ca la 20 de ani. Daca omul are munca in sange, nimeni si nimic nu il poate opri. Poate doar batranetile.
L-am lasat pe Vasile Grad cu unul dintre nepoti, observand doar zambetul care i se schita pe fata si care nu facea altceva decat sa-l faca sa se simta bine in compania generatiei de maine. Cate si mai cate nu s-ar putea spune despre viata acestui om, dar si maine e o zi, nu?
|
Cine nu are batrani sa-si cumpere
