|
 “Când îţi vine să plângi, adu-ţi aminte de clipele în care zâmbeai. Când simţi că viaţa nu are nici un rost gândeşte-te la cei care mai au doar o zi de trait. Când simţi că vrei să mori gândeşte-te că alţii ar da orice să trăiască. Iubeşte-ţi viaţa şi mai ales prietenii! E cel mai de preţ lucru. Este luna internaţională a prieteniei. Trimite acest mesaj tuturor celor pe care îi consideri prieteni. Dacă nu primesc acest mesaj înapoi, probabil că nu îmi eşti prieten. Dacă nu îl trimiţi mai departe, nu se va întâmpla nimic. Totuşi, dacă o vei face, CINEVA AR PUTEA SĂ ZÂMBEASCĂ. Aşa cum şi eu am zâmbit din nou când am văzut câţi prieteni am.”
Un mesaj şi-atât! Unul din nenumăratele mesaje de genul “citeşte şi dă mai departe!” Am primit acest mesaj de la un amic. Motiv pentru care subtila lui incitare la prietenie m-a pus pe gânduri.
Nu i-am răspuns, dar nici mesajul nu l-am dat mai departe. Dacă n-am făcut asta, înseamnă că nu-i mai sunt prieten? Oare într-un simplu gest - mai mult sau mai puţin cerebral făcut – stă o posibilă simpatie sau sincronizare emoţională-ntre semeni? Oare un simplu click apropie sau depărtează oameni?
Câtă nevoie avem de gesturi externe sufletului şi de ce părem a fi dependenţi de promisiuni deşarte, de fapte fără conţinut şi substanţă?
Unde începe şi unde se termină Prietenia? În ce constă ea, cât adevăr şi sinceritate cuprind gesturile şi atitudinile care stau la baza relaţiilor interumane? Ce e de dorit atunci între semeni? Întâlniri dese şi superficiale, nesusţinute de fapte sau întâlniri mai rare şi împlinite de bucuria revederii?
Sunt întrebări la care, indiscutabil, răspunsurile diferă de la caz la caz, de la om la om, de la o relaţie la alta.
Pentru mine Prietenia nu este un act extern Minţii, Trupului sau Sufletului meu. E o înmănunchere de stări, prilej minunat de-a mai smulge morţii ce ne pândeşte pe toţi de peste tot şi oriunde măcar încă o bucurie efemeră. Măcar atât!
Dar, aşa cum viaţa înseamnă o însumare de clipe trăite, aşa şi Prietenia dintre semeni poate fi măsurată în funcţie de intensitatea cu care se trăieşte o aparent banală întâlnire. Poate ceva mai mult, o privire adâncă-n străfundurile unei lumi interioare.
Poate nu!
|
