Anul II, Nr. 39 (79), 16  - 22 nov 2008

ACASA   |   REDACTIA    |    ABONAMENTE    |     PUBLICITATE    |   ARHIVA

Administraţie infantilă

Nesimţirea primarului Viorel Paşca de la Suciu

bullets_13 Lui Dumitru Fărcaş i s-a întors spatele în Ţara Lăpuşului

Ciprian DOCHIŢA
ciprian.dochita@ne-cenzurat.ro

79_12_01Săptămânalul “Necenzurat” a demonstrat capacităţile primarului PSD de Suciu de Sus, Viorel Paşca, şi a arătat faptul că, în perioada 1968 – 1972, pe când era elev al Liceului din Târgu Lăpuş, a fost cam slab la învăţătură. Dar nici cu disciplina nu stătea bine. Este clar evidenţiat acest fapt prin mediile anuale la purtare: 8,67, în anul 1970 şi 9,67, în anul 1971. Sau corigenţa de la limba franceză din 1970. Şi, atunci, nu ne mai mirăm că după ce a fost ales primar se comportă în stilu-i dictatorial, interzicând, mai nou, chiar prezenţa celor din Suciu de Sus la anumite evenimente care au loc în comună.

Acum, când suntem în postul Crăciunului, Viorel Paşca le interzice lăpuşenilor să îl asculte pe marele maestru al taragotului românesc Dumitru Fărcaş. Judecata cea dreaptă o va primi de la Cel de Sus, dar credem că şi oamenii vor judeca un astfel de comportament…
Se zice în popor că omul sfinţeşte locul… Aşa este şi în cazul lui Paşca, primarul de Suciu. Am tot scris despre ilegalităţile pe care le săvârşeşte ca un dictator ce este în zona respectivă. Scriam mai de câteva luni despre faptul că se crede un Dumnezeu al comunei. Şi aşa se comportă cu oamenii. Dar este un Dumnezeu rău.
În aceste zile, prin Ţara Lăpuşului s-a perindat şi marele artist Dumitru Fărcaş. Sigur că el a venit să cânte în primul rând pentru lăpuşeni. Trece pe locul secund aspectul legat de faptul că turneul a fost finanţat de anumiţi candidaţi la parlamentare. Şi singura localitate unde spectacolul folcloric a fost boicotat a fost, aţi ghicit, Suciu de 79_12_02Sus…
Poliţiştii din Suciu pe post de miliţieni securişti
Bau-baul în comună, la vremea când a fost programat spectacolul, l-a reprezentat poliţia locală. Cei care de obicei ar trebui să asigure siguranţa cetăţeanului au postat autovehiculul din dotare în faţa acelui prăpădit de imobil ce poartă numele de cămin cultural şi dirijau circulaţia pietonilor. În sensul în care îi îndrumau frumos pe iubitorii de folclor şi de Dumitru Fărcaş să meargă pe la casele lor. Adică erau pe post de miliţiano-securişti ce băgau spaima în populaţia localităţii Suciu de Sus. Pe la porţi oamenii discutau despre eveniment. Marele Dumitru Fărcaş era pentru prima dată în Suciu de Sus şi primarul interzicea accesul populaţiei la cămin.
O bătrânică ne-a întrebat: “Cine cântă, maică?” “Dumitru Fărcaş”, răspundem noi. “Apăi, şi eu aş merge!” zice femeia. “Păi, mergeţi că este gratis!, “Apoi nu pot, că mi-i frică de primar!” Fără alte comentarii. Multă lume, însă, nu a recunoscut acest lucru. Vă daţi seama, în anul 2008, ce putere poate să aibă un primar şi ce slabi pot fi unii oameni?!
Dumitru Fărcaş a fost dezgustat de gestul lui Paşca
Acest fapt s-a petrecut în prima zi de turneu prin Ţara Lăpuşului. Dumitru Fărcaş nu este o persoană care să se enerveze repede. Meseria de dascăl, de şlefuitor de talente, îl face să aibă calmul tradiţional al ardeleanului. Dar, văzând ce s-a întâmplat la Suciu de Sus, nu a mai putut şi a răbufnit de câteva ori prin satele Lăpuşului. “Nu am pretenţia să vină la mine şi să facă plecăciuni! Dar au venit nişte străini la el în sat. La căminul cultural. Să cânte. Aşa a ajuns maramureşeanul… nu mai dă bineţe! Dar nu este aşa! Un astfel de personaj nu merită nimic!”, a spus marele artist Dumitru Fărcaş.
L-a şi numit într-un anume fel pe acest incult Paşca. Nu reproducem acel cuvânt. Dar oamenii din Lăpuşul Românesc au auzit acel cuvânt. Cum poate un astfel de primar penal să coboare la un nivel mai de jos? Păcat de cei din Suciu! Că se lasă conduşi de un astfel de individ. Care îi face de ruşine în primul rând pe ei. Dumitru Fărcaş reprezintă un nume pentru România, pentru cultura mondială. Să vină un neica-nimeni şi să terfelească acest nume, este de-a dreptul revoltător! Oameni buni, marele Dumitru Fărcaş a fost pentru prima dată la Suciu! Locul din care a preluat prima melodie cântată după ce a terminat liceul.
Tristeţea apăsătoare
În concluzie, ce am putea spune?!  Se adeveresc, şi scriem asta cu durere, titlurile şi materialele apărute în săptămânalul “Necenzurat”. Gaşca tembelă de miliţieni ai Suciului este ţinută în braţe de mai-marii miliţiei judeţene. O miliţie incapabilă să rezolve problemele cetăţeanului (vezi bătăile pe stradă, accidentele rutiere, violurile sau furturile şi crimele). Câteodată, ei favorizează infracţiunea prin închiderea ochilor şi introducerea capului în nisip, ca struţul. Mai vorbim despre un primar pesedist ca Paşca care nu face nici un act de cultură şi lasă un cămin cultural de izbelişte, interzicând oamenilor întâlnirea cu marele Dumitru Fărcaş. Judecaţi şi voi ce ar merita astfel de oameni!

Comentarii

Spune-ti parerea in legatura cu acest articol

Reguli:
Acest site nu este destinat “chat”-ului, de aceea va rugam sa postati comentarii legate doar de subiectul articolului.
Daca cineva nu este de acord cu tine, respecta-i dreptul la propria opinie. Insulta sau orice agresivitate fata de
celalalte persoane care posteaza mesaje , fata de autorul articolului sau redactia ziarului nostru,  limbajul explicit sexual, vulgar sau care sa  jigneasca, comentariile discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista, nu vor fi tolerate.
Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor postate va revine in totalitate.
Ne rezervam dreptul de a sterge toate comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus.
Va multumim.

 

Cautare:

nec_79
HOROSCOP ZILNIC
Horoscop de azi pentru BERBEC Horoscop de azi pentru TAUR Horoscop de azi pentru GEMENI
Horoscop de azi pentru RAC Horoscop de azi pentru LEU Horoscop de azi pentru FECIOARA
Horoscop de azi pentru BALANTA Horoscop de azi pentru SCORPION Horoscop de azi pentru SAGETATOR
Horoscop de azi pentru CAPRICORN Horoscop de azi pentru VARSATOR Horoscop de azi pentru PESTI
www.astromax.ro
glasulmm

spot_foaiahu
SAPTAMANAL AL ROMANILOR DIN UNGARIA

mma_ro
logo-am

Adresa: Baia Mare, Bdul. Bucuresti, bl.21A/11; Tel/Fax: 0262-225250, Telefon: 0262-225251;
E-mail: info@ne-cenzurat.ro contact@ne-cenzurat.ro; Web: www.ne-cenzurat.ro; www.necenzurat.info.ro; www.necenzurat-mm.ro
2007-2008 © NECENZURAT: saptamanal editat de SC MEDIAVIS SRL, Baia Mare;
Necenzurat: un ziar despre oameni simpli, despre o clasa politica veroasa si perversa, cu o administratie infantila cand e vorba de soarta oamenilor, dar binevoitoare cand e vorba de interese de grup.

 Director Web Romania - Hit10.ro - Adauga si siteul tau
Director WEB PHG, 

Indexul site-urilor romanesti
director web
Massmedia - Roportal
Anunturi
Stiri - Mass media
SEO Romania
promovare
ziare
WooW.ro - director web, anunturi, bancuri, horoscop, jocuri
TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web
NetFlash.ro la indemana ta!