Anul III, Nr. 87, 10  - 16 ian 2009

ACASA   |   REDACTIA    |    ABONAMENTE    |     PUBLICITATE    |   ARHIVA    |    FORUM

(I)realităţi

bullets_13 Spălătoria de la Tribunal

Lavinia GHEDAN
lavinia.ghedan@ne-cenzurat.ro

Cei care merg cu treburi pe la Tribunalul Maramureş ar fi bine să cunoască foarte bine zona. Privit dinspre Bulevardul Republicii, Palatul de Justiție din Baia Mare poate fi uşor confundat cu o altă “instituţie”, cu care, de altfel, se ş înrudeşte îndeaproape. Un mare afiş tronează lângă impozanta clădire. Cititorului nu-i va fi greu să descifreze literele de-o şchioapă care arată foarte clar întrebuinţarea clădirii - “SPĂLĂTORIE”.

87_20_01“Amu, eu nu prea ştiu ce şi cum e prin Baia Mare, dar am de pus o contestaţie. Am venit de peste deal, mi-a scris nepoata hârtia asta şi mi-a spus să vin aicea, la Tribunal, să o depun. Nu ştiu tare multă carte, că am numai patru clase, da’ ştiu să citesc. Aci, când am venit, mi-a spus o domnucă unde este Tribunalul şi mi-a arătat blocul ăsta mare. Am citit şi io că scrie «Spălătorie», da’, dacă aici se vede blocu’, am intrat. Apăi, mi-o spus o fătucă de aici că nu am intrat bine şi m-oi duce mai încolo”, ne-a spus un băciuc venit taman din Dragomireşti.

În cele din urmă, adevărul se vede clar
Nu mare lucru s-a întâmplat în zonă, doar că un întreprinzător şi-a deschis o spălătorie în imediata apropiere a clădirii Palatului de Justiţie, iar afişul uriaş dă senzaţia privitorului că este vorba de întrebuinţarea clădirii din imediata vecinătate a spălătoriei. Acum, nu că ar fi mare diferenţa între ocupaţia întreprinzătorului şi aceea a slujitorilor din Palatul de Justiţie. Şi în acea clădire se spală destul. Se spală dosare penale, se spală bani, se spală pe mâini judecători şi procurori corupţi şi, mai ales, se spălăceşte tot mai mult imaginea instituţiei în care oamenii îşi pun uneori ultima speranţă într-o judecată dreaptă. Şi toate astea în detrimentul câtorva oameni cu adevărat corecţi, care îşi duc şi ei veacul prin clădirea Palatului de Justiţie.
“Mie mi se pare bun acest afiş pe care scrie «Spălătorie», chiar foarte bun pentru cei din justiţie. Numai că tarifele percepute de aceştia când «spală» câte un dosar sunt, poate, cât toată cifra de afaceri a spălătoriei de vis-a-vis pe un an”, ne-a declarat un trecător pe care l-am întrebat ce părere are despre pancarta pe care scrie “Spălătorie”.
Una peste alta, spălătoria din vecini ar putea fi folosită şi de cei din justiţie, de fiecare dată după necesităţi. Dacă unii îşi pot spăla covoarele, alţii şi-ar putea spăla păcatele. Doar că, în cazul celor din urmă, spălătoria ar trebui să-şi mărească cu mult capacitatea. Nu de alta, dar să facă faţă cerinţelor.

 

Cautare:

nec_87
citeşte “NECENZURAT” în format PDF
HOROSCOP ZILNIC
Horoscop de azi pentru BERBEC Horoscop de azi pentru TAUR Horoscop de azi pentru GEMENI
Horoscop de azi pentru RAC Horoscop de azi pentru LEU Horoscop de azi pentru FECIOARA
Horoscop de azi pentru BALANTA Horoscop de azi pentru SCORPION Horoscop de azi pentru SAGETATOR
Horoscop de azi pentru CAPRICORN Horoscop de azi pentru VARSATOR Horoscop de azi pentru PESTI
www.astromax.ro
glasulmm

spot_foaiahu
SAPTAMANAL AL ROMANILOR DIN UNGARIA

mma_ro
logo-am

 

Adresa: Baia Mare, Bdul. Bucuresti, bl.21A/11; Tel/Fax: 0262-225250, Telefon: 0262-225251;
E-mail: info@ne-cenzurat.ro contact@ne-cenzurat.ro; Web: www.ne-cenzurat.ro; www.necenzurat.info.ro; www.necenzurat-mm.ro
2007-2008 © NECENZURAT: saptamanal editat de SC MEDIAVIS SRL, Baia Mare;
Necenzurat: un ziar despre oameni simpli, despre o clasa politica veroasa si perversa, cu o administratie infantila cand e vorba de soarta oamenilor, dar binevoitoare cand e vorba de interese de grup.

 Director Web Romania - Hit10.ro - Adauga si siteul tau
Director WEB PHG, 

Indexul site-urilor romanesti
director web
Massmedia - Roportal
Anunturi
Stiri - Mass media
SEO Romania
promovare
ziare
WooW.ro - director web, anunturi, bancuri, horoscop, jocuri
TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web
NetFlash.ro la indemana ta!