|
 De cum intri pe poarta târgului te întâmpină o atmosferă medievală. În gândire, bineînţeles. O parte din ceea ce se întâmplă într-un astfel de loc te duce cu gândul mult în urmă, undeva în Evul Mediu. Cai bătuţi de vânzătorii tuciurii, animale sacrificate pe lângă garduri, bărbaţi şi femei urinând pe după căruţe şi nelipsiţii hoţi din astfel de locuri. Acesta este târgul anului 2009 în România. S-a progresat, totuşi, într-o oarecare măsură. O dovedesc două ţigănci implicate într-un incident cauzat de furtul unui coş împletit din nuiele.
Apel la “moralitate”
“De ce furi, tu? Nu ţi-e ruşine? Trebuie să muncim, nu să furăm!”, a fost replica dată de o ţigancă unei alte persoane de aceeaşi etnie. Bineînţeles că aceasta, vrând să fie cât mai convingătoare, a adus câteva argumente în plus.
Acestea au constat din câteva lovituri aplicate cu coşul în capul celei care a vrut să-şi însuşească pe nedrept tocmai coşul cu pricina. Câteva minute mai târziu şi la câteva sute de metri distanţă de locul primului incident, aceleaşi personaje îşi continuau în plină stradă disputa legată de furtul coşului.
“Lasă-mă de cap, tu! Ce mă tragi de păr? Stai că-ţi dau eu!”, a fost doar un fragment din continuarea spectacolului oferit de târgul românesc. Zeci de trecători s-au oprit amuzaţi ca să privească bătaia dintre cele două. Nimeni nu a mişcat un deget ca să le despartă. Nici trecătorii, dar nici vreun organ de ordine publică. Toată lumea se distra copios. În cele din urmă, ţigăncile s-au plictisit de bătaie şi au plecat împreună mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
“Se fură în târg, se bat şi, totuşi, nimeni nu face nimic pentru a opri aceste lucruri. Poliţia stă şi priveşte cum hoţii îşi fac treaba. Săptămâna trecută, chiar lângă mine, i-au furat unui om 10 milioane de lei vechi. Nimeni nu a scos un cuvânt. Eu cred că hoţii cotizează la poliţişti, altfel nu-mi explic cum de poliţia nu face nimic”, ne-a spus un vânzător din târg. Care, din motive lesne de înţeles, a dorit să rămână anonim.
 Poşirca noastră cea de toate zilele
“Vin gardienii şi numa’ ce-i vezi pe la căruţele şi maşinile celor care vând horincă de mălai. Apoi mai primesc şi ei câte ceva! Nu se leagă de ei. Păi, cum să se lege? Că doară-i cunosc şi-şi iau şi ei partea! Amu’ cine nu ştie că se vinde? Şi-i bună bugăt, mai ales că-i şi ieftină. Eu vin şi-mi cumpăr câte unu – doi litri şi nu am treabă până la târgul următor”, ne-a spus, bălăngănindu-se şi duhnind a alcool, un cumpărător.
Otrava care se vinde în târguri şi pieţe sub denumirea de “horincă de mălai” are însă o mare problemă. Dacă vechiul obicei de a obţine produsul era cu “crescătură” (se foloseau germeni rezultaţi în urma încolţirii unei anume cantităţi de cereale), acum lucrurile s-au schimbat. Vechea metodă cerea mult efort fizic şi trebuiau câteva săptămâni bune pentru fermentarea borhotului. Aşa că procesatorii de pălincă au schimbat tehnologia. Folosesc enzimele din industria alcoolului. Doar că acestea sunt deosebit de toxice. Diferenţa de tehnologie între cea folosită într-o fabrică de alcool şi cea dintr-o pălincie este enormă. În procesul de distilare, în cazane, enzimele nu sunt eliberate în totalitate din alcoolul rezultat. Acest lucru se datorează temperaturii mult mai scăzute la care se obţine alcoolul în cazul folosirii cazanelor faţă de turnurile de distilare din fabricile de alcool.
Da’ afacerea merge pentru cei care produc horinca de bucate. Iar cei care o consumă în mod repetat de multe ori orbesc sau, în cazuri mai grave, mor. Şi ce dacă? Vin alţii, nu? Direcţia Sanitar-Veterinară ce face? Nimic. Şi dintre aceştia sunt zvonuri că unii ar avea legătură cu profitabila afacere. Unii spun că horinca de bucate este “medicament”. Da, dar aceea care era făcută după vechea tehnologie şi care acum nu se mai practică. Aceea care este obţinută prin procesul folosirii enzimelor este şi ea un “medicament”. Un “medicament” care, folosit timp îndelungat, te duce direct în… lumea de dincolo.
Şi caii beau câteodată
“Vin ţiganii în târg şi dau cailor de băut. După ce-i îmbată, aceştia trag mult mai bine. Cei care îi cumpără însă se trezesc pe urmă că nu au ce face cu ei, deoarece aceştia nu mai trag după ce se trezesc din beţie. Ba mai mult, dacă vrei să cumperi un cal bun, nu poţi de la ţiganii care se ocupă de tuşerii. Este riscant să le strici târgul oferind mai mult ca ei pentru un animal. Te înjură, te scuipă sau chiar te bat dacă îi deranjezi. Ce Poliţie? Nu se bagă Poliţia peste ei”, ne-a declarat un băciuc care tocmai vroia să-şi cumpere un cal.
Animalele slabe, chinuite şi bolnave sunt bătute de către cei care vor să le scoată în evidenţă performanţele. Protecţia animalelor? Nu există aşa ceva în târgul românesc.
O fi bine, o fi rău? Cine ar putea să spună? Ţăranul român are ocazia în acest loc să fie “ţăran”. Unora le place. Altora nu. Fiecare după cât de “ţăran” vrea să fie. Deci? Să păstrăm nealterate unele dintre obiceiuri, chiar dacă sunt proaste? De ce? Doar pentru că sunt vechi?
|
