OFIŢERII SRI L-AU FILAT PE BERCEANU ŞI AU SESIZAT PROCURORII CU PRIVIRE LA ACTELE DE SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE. DE CE NIMENI NU A MIŞCAT UN DEGET, DEŞI ACUZAŢIILE ERAU PROBATE DE DOVEZI INDUBITABILE? Simplu: Berceanu avea un complice, un alt fost ministru corupt, în persoana lui Sorin Frunzăverde, personaj cu adânci rădăcini într-o societate ocultă din America şi extrem de influent în sfera politicii autohtone. Ce îl lega pe fostul ministru al Apărării (şi al Turismului) de olteanul nostru?

Oare vreo contrabandă cu ţigări pe Clisura Dunării, ceva trafic cu armament greu şi tehnică de luptă în Iran (prin firma Prodigo, la care găsim, alături de Berceanu, un acţionariat pestriţ, de la Norica Nicolai, la Omar Hayssam ori Shimon Nahor, angajatul celebrului infractor internaţional Victor Bout) sau trafic cu metale periculoase în Ucraina şi, nu în ultimul rând, vreo implicare directă în comerţul ilegal cu diamante (surse din SIE afirmând că atât Berceanu cât şi Frunzăverde deţin monopolul pe mai multe mine de diamante din statul african Lesotho)?

În perioada 1998 – 2000, Serviciile Secrete române, au fost de nenumărate ori sesizate de importanţi politicieni ori de directori ai unor societăţi cu capital majoritar de stat, cu privire la privatizări găunoase, din care ministrul Industriilor de atunci – nimeni altul decât Berceanu (nume de cod: “Bercea”; nume real al familiei: “Bercovici”, schimbat în anul 1942) – şi-a tras şpăgi mai mult decât consistente. Bani pe care, conform obiceiului său predecembrist, i-a plasat în diverse conturi din bănci străine, în căsuţe offshore din Insulele Virgine, ori în amplasamente imobiliare la Palma de Mallorca.

 POVESTEA RAFINĂRIEI PETROTEL ÎŞI ARE IZVORUL ÎN CELEBRA LISTĂ DE LICHIDĂRI A LUI BERCEANU! LUI VICTOR CIORBEA, APOI LUI RADU VASILE, FOŞTII PREMIERI AI ROMÂNIEI DIN GUVERNAREA CDR (ÎN CARE ÎL GĂSIM ŞI PE BERCEANU MINISTRU). Al Industriilor. La acea vreme, cel care propunea privatizarea unei societăţi de stat era chiar ministrul Industriilor, FPS-ul având doar rol de executant al ordinelor ministeriale. In 1997, datoriile PETROTEL ajunseseră, aşa cum susţinea Berceanu în faţa premierului de atunci, la ”845 miliarde lei, la un capital social de 283 miliarde”. Dezinformaţi, acţionarii au decis, în adunarea generală, să închidă societatea. Pentru ”salvarea” ei, Berceanu a găsit soluţia (o soluţie pentru conturile lui, nu pentru bunul mers al Petrotel): compania rusă LUKOIL, care a şi cumpărat, în 1998, printr-un contract ţinut la secret, dar semnat de Berceanu, 51% din acţiuni. La numai câteva zile, însă, s-a constatat că Petrotel avea datorii de 90 milioane dolari, nu către statul român, ci către… Bancorex! Dându-şi seama că escrocheria îi va fi descoperită, Berceanu propune nici mai mult nici mai puţin decât ”adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru amânarea datoriilor Petrotel către Bancorex”. Imediat vine o altă lovitură de teatru! Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor a respins ordonanţa, iar Berceanu este chemat la Comisia Privatizări a Parlamentului pentru a da socoteală şi de altă mânărie: datoria inregistrată la Ministerul Finanţelor era de 97 milioane USD, iar la FPS de doar 53 milioane. Membrii Comisiei Parlamentare de Control a activităţii Guvernului au sesizat Parchetul. Nici în ziua de azi nu se mai ştie ce s-a întâmplat cu sesizarea penală în cauză…

ÎN PRIVINŢA PRIVATIZĂRII FRAUDULOASE, ÎN FAVOAREA UNOR ISRAELIENI CERTAŢI CU LEGILE ŢĂRII LOR, A HOTELULUI BUCUREŞTI, SEMNIFICATIVĂ, DAR ŞI ŞOCANTĂ, ESTE DECLARAŢIA UNUI MARTOR-CHEIE DIN „AFACERE“. Sunt martor al Parchetului General al României, în dosarul penal privind privatizarea Hotelului Bucureşti. În perioada 1998, am deţinut diferite funcţii sindicale, printre care preşedinte al Federaţiei Sindicale Hoteluri Restaurante şi Industrie Alimentară (H.O.R.I.A.) şi vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Turism din România (F.S.T). Totodată, am fost vicepreşedinte al Asociaţiei Salariaţilor din Complexul Hotelier Bucureşti (PAS), poziţie de pe care am anulat privatizarea Hotelului Bucureşti în cadrul instanţei de fond competente (Curtea de Apel Bucureşti), dar am fost ulterior împiedicat, prin toate mijloacele, de către numitul Berceanu Radu, să particip la recursul introdus la Curtea Supremă de Justiţie de către proprietarii israelieni cărora Berceanu şi alţii le-au făcut cadou cel mai important hotel din România (n.r. important nu ca mărime, ci pentru averea imobiliară deţinută, constând în vaste terenuri). În 1999, în timp ce mă aflam în sediul I.G.P., pentru a depune mărturie asupra împrejurărilor privatizării frauduloase a Hotelului Bucureşti, am fost sunat de numitul Berceanu Radu care mi-a spus că, dacă nu încetez, o să ceară patronilor israelieni să mă dea afară. Eu i-am răspuns că nu mi-e frică de el. Imediat am fost sunat de evrei, care m-au înştiinţat că mi-au desfăcut disciplinar contractul de muncă pe care îl aveam ca salariat la S.C Bucureşti-Turism S.A.. Câteva zile mai târziu, au vrut să mă forţeze să semnez un angajament notarial că nu voi mai colabora cu organele statului român. Deoarece nu şi-au atins aceste scopuri, ameninţările au apărut curând. Un anume Dan Norton Siegler, nou preşedinte al societăţii din partea israeliană s-a adresat textual soţiei mele: „Bărbatu-tău este «Bestia Umană» şi, într-un an de zile îl voi băga la doi metri sub pământ. Nici tu, nici fiu-tău, nu veţi scăpa nepedepsiţi!“

Comentarii

Dupa postare, va rugam sa asteptati pana cand comentariul dvs. va fi aprobat de catre administratorul site-ului

Nume *
Email
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Trimite comentariul