Motto: “Trebuie sa te lamuresc asupra unor aspecte, inainte de a purcede la cele discutate anterior: in primul rand, misterul este introdus in Europa de germani, in general. Tot acestia au adus ideea de stat national inca din vremea invaziilor barbare care au slabit Roma Antica si tot acestia inventeaza constructiile de lemn…misterul s-a raspandit cu precadere in Apus, atunci cand lipsa unor dovezi sau surse istorice viabile a mistificat istoria, nascandu-se miturile, legendele. I

ata o paralela: grecii stiau cu siguranta ca in Olimp salasluiau zeii, insa pentru germani, Wallhalla se afla dincolo, intr-o alta dimensiune. Unde? Vezi, un mister. Toate aceste mistere au fost alimentate abil prin intermediul ereziilor apusene tarzii, o prelungire a celor rasaritene – exemplu bogomilismul si ramura cathara din Apus. In rasaritul continentului, si includem aici si spatiul romanesc, ideea de mister poate parea absurda si deplasata, mai degraba inexistenta, iata de ce as numi rubrica ta: Probleme neelucidate ale istoriei romanilor.” (Scrisoare electronica unui prieten, Suceava 13.12.2005)

Din necunoasterea unor realitati trecute, judecate adeseori eronat prin prisma cotidianului, ne-am format o imagine estompata despre prezenta si rolul cavalerilor cruciati in Tara Sfanta. Odata cu sfarsitul sec.XX-lea, realitatile trecute sunt evidentiate intr-o alta lumina si acest lucru se datoreaza in mare masura “demitizarii” istoriei sau eliminarii acelor tipare sub care am fost obisnuiti sa studiem epocile istorice. Mijloacele de cercetare interdisciplinara intr-un context istoric bine delimitat completeaza lacunele spirituale si intregesc viziunea relativa a faptelor din trecut. Iata de ce istoricul nu poate fi numit “atotstiutor” de nu va apela la colegii sai de alte specializari: antropologi, numismati, arheologi, paleobotanisti s.a.m.d. In Occident metodele de investigare interdisciplinara sunt foarte bine sistematizate, iar rezultatele cercetarilor sunt finalizate corespunzator scopului. Iarasi, nu putem studia o realitate trecuta a spatiului romanesc, limitandu-ne doar la acesta, fara a face conexiunile istorice cu realitatile geopolitice externe. De pilda, cand manualele noastre prezinta existenta Ordinului Teuton in tarile transilvane de hotar, se particularizeaza de cele mai multe ori aspectele negative sau adevarurile de suprafata, esenta fiind trecuta sub tacere. Datorita opozitiei puterii imperiale germane, reprezentata prin conglomeratul politic al Sfantului Imperiu Romano-German (955-1806) fata de pretentiile Scaunului Apostolic, o anume imagine deformata a spatiului german, in general, s-a perpetuat prin filiera franca, adeseori subiectiva. Imaginea teutonilor, negativa, strict razboinica, a fost amplificata prin studii si articole cu precadere dupa cele doua conflagratii mondiale. Rolul nostru ca istorici este sa vedem dincolo de tiparele impuse sau autoimpuse, privind istoria unui popor, a unei idei, s.a.m.d.

Acest articol, ca si altele deja aparute sau in curs de aparitie, isi propune sa abordeze intr-o maniera noua, interdisciplinara si hermeneutica, originile, evolutia si destinul cavalerilor teutoni in istorie, precum si rolul pe care l-au jucat dincolo de hotarele Tarii Sfinte sau implementati in acele teritorii crestine cu “granite invizibile” – expresie folosita initial de Th.Mommsen, autorul monumentalei lucrari Corpus Inscriptionum Latinarum (Berlin 1862) cu referire initial la lumea romana, definitie care poate fi insa foarte usor extinsa si pentru Europa crestina de mai tarziu.

Insusi termenul de “cruciata” poate induce in eroare, deoarece el poate fi aplicat unor contexte mai largi. Definitia cea mai uzuala, folosita curent in predarea istoriei in scoala cu referire stricta la Epoca Cruciadelor, poate fi rezumata astfel: “acele campanii militare ale crestinismului catolic, cu scopul de ocupare ale unor teritorii din Palestina, cu locasuri de cult biblice, teritorii care nu au apartinut in trecut vreunei tari europene.”

Poate fi completa aceasta definitie? La prima vedere, privita sinoptic (dintr-un singur unghi), pare ca da. Dar, este in fond doar o parere mai mult sau mai putin eronata, daca decopertam realitatile acelor timpuri de mijloc.In Evul Mediu, termenul de “cruciata” nu era folosit cu sensul pe care-l cunoastem noi astazi, si, daca intram mai in miezul problemei, acesta nici nu fusese inventat la vremea respectiva….cruciatii se numeau generic “miltes Domini” sau soldatii lui Hristos, intr-o traducere apropiata de realitatile de atunci. Cand crucea va fi aplicata pe vestmintele cavalerilor cruciati din ordinul Templier, apoi extinsa la Ioaniti sau Ospitalieri, termenul de “cruciat” va avea rezonanta pe care i-o atribuim astazi in mod curent cu referire directa la realitatile Cruciadelor din Tara Sfanta.

In urma celebrei batalii de la Pons Milvius (312, Podul Vulturului) din vremea lui Constantin cel Mare, semnul Sfintei Cruci va fi arborat pe stindardele de lupta ale armatelor Europei Crestine. Revelatia divina, aratata marelui Constantin, cuprindea si imboldul: “Prin acest semn, vei invinge!” Incepea o noua era: epoca blazoanelor, cea care va defini ceva mai tarziu, o disciplina speciala: heraldica.

De acum inainte armatele Apusului cu precadere vor lupta in numele Bisericii lui Hristos si al Sfintei Cruci – de unde si denumirea generica de Cruciata, arborand simboluri crestine pe arme, stindarde, corturi. Cat despre termenul de “cruciata” el poate fi extins pe mai multe directii in contextul expansiunii crestine europene, nu neaparat cu referire directa la Tara Sfanta. Implementarea catolicismului pe calea armelor in diversele teritorii europene si extra-europene, razboaiele Reconquistei lusitano-iberice sau Reconquistei de peste mari (in urma Marilor Descoperiri) in numele Sfintei Cruci, precum si luptele dintre franci si arabi, iberici si mauri, pot fi considerate actiuni de cruciata. Tot in acest context amplu se inscrie prozelitismul apusean in teritoriile romanesti extracarpatice. Totalitatea acestor actiuni concertate, initiate de Occident si desfasurate sub stindardele Sfintei Cruci poarta denumirea generica de Cruciade sau Cruciata.

In Tara Sfanta, puterile Apusului au implementat modelele politice ale Evului Mediu: regatele de tip feudal si relatiile importate din tarile de origine. Intocmai ca in Occident, existau in teritoriile cucerite de catre cruciati castele (krak-uri), domenii senioriale, palate somptuoase ale marilor seniori, domenii vasale regatelor. Structurile feudale nu difereau prea mult de cele existente in Franta, Anglia sau Sfantul Imperiu Romano-German. Ambitiile erau si ele pe masura celor care le importasera aici, sub diverse forme. Existau regi, printi si seniori locali, care prin aliante cu inamicii musulmani, pentru a-si atinge scopul prezentei lor – acela de imbogatire fortata – aduceau prejudicii grave Regatului Ierusalimului, instituit ca putere crestina cu rol defensiv in Tara Sfanta.

Profitand de exprimarea brutala a puterii laice in detrimentul adevaratului scop declarat al cruciatei – apararea Locurilor Sfinte de atacurile sarazinilor – acestia au inceput sa devina un pericol serios la adresa pelerinilor neajutorati ce se deplasau spre principalele puncte de atractie: Biserica Sfantului Mormant, Pestera din Betleem si alte locatii foarte importante pentru trairea crestina, unde Mantuitorul si mai apoi Sfintii Apostoli au predicat neamurilor vestea cea buna a Evangheliei. Ca o reactie la adresa puterii laice, s-au constituit in Tara Sfanta ordinele cavaleresti monastice, ultimul dintre acestea si poate cu cea mai interesanta istorie fiind Ordinul monastic crestin al Cavalerilor Teutoni, instituit foarte probabil in anul 1190, in orasul fortareata Saint Jean d’Acre. La fel ca ordinele monastice precedente, ale Templierilor si Ospitalierilor – fiecaruia dintre aceste ordine militare dedicandu-le cate un studiu de caz in urmatoarele episoade ale ciclului Ordinele monastice apusene in Tara Sfanta -si Ordinul Teuton s-a angajat in asigurarea protectiei pelerinilor si, nu in ultimul rand, membrii ordinului s-au implicat in razboiul contra musulmanilor.

Vedem foarte bine ca ordinul fratilor germani – Fratres hospitalis Sanctae Mariae Theutonicum Ierusalimitanorum (titulatura oficiala a ordinului) a avut de la bun inceput acea misiune comuna, nobila, care-i insufletea pe toti cruciatii. Numele Confreriei Germane a Sfintei Marii va fi transferat unei biserici, dedicata dealtfel Sfintei Marii, situata la sud-est de Ierusalim, intr-o anexa folosita initial ca ospiciu (=pentru adapostirea pelerinilor). Aici se vor stabili pelerinii si cavalerii germani prezenti in Tara Sfanta sub imparatii germani Frederic I Barbarossa de Hohenstaufen (1152-1190), prima data, si apoi sub urmasul sau Henric VI-lea (1190-1197). Revolta germana fata de pretentiile apostolice de la Roma, ceea ce mai tarziu, in al XVI-lea veac, va genera Reforma – pornita tot din teritoriile germane – va plana asupra situatiei cavalerilor teutoni prezenti acum ca forta militara, supusa imparatului, in teritoriile sfinte.

Aceasta perioada de anarhie feudala a fost definita de istoricii europeni cu titulatura de “Lupta pentru investitura”, care se va incheia printr-un armistitiu de compromis intre puterea laica si cea ecclesiastica, numit Concordatul de la Worms din anul 1122. Ori, tocmai teutonii vor resimti direct sau indirect, asa cum vom vedea, efectele acestei “schisme” germane. La putin timp dupa incoronarea sa si ca rege al Siciliei (25 decembrie 1194), tanarul imparat Henric al VI-lea, va convoca Dieta imperiala in orasul italian Bari, hotarat fiind sa initieze o expeditie in Tara Sfanta, dar, pentru a obtine aprobarea Scaunului Apostolic Roman trebuia sa-i demonstreze Papei deviza unitatii imperiale: “unio regni ad imperium” prin acceptul de a se casatori cu tanara Constance de Hauteville. Se preconiza o cruciada exclusiv germana, dar, la putine zile dupa sosirea primului contingent militar la Saint Jean d’Acre, pe 21 sept.1197, survine moartea imprevizibila a lui Henric VI (+28 sept.1197), initiatorul proiectului de cruciada germana. In valtoarea acestor evenimente, teutonii se transforma dintr-un grup izolat de mercenari intr-un veritabil ordin militar monastic si, intre anii 1198-1199, Ordinul va obtine recunoasterea sa oficiala prin Bula emisa de Papa Inocentius al III-lea, iar ca subscriptii disciplinare se vor supune Regulii Sfantului Augustin, valabila si pentru celelalte ordine din teritoriile sfinte. Demn de retinut este faptul ca s pre deosebire de Templieri si Ospitalieri, in Ordinul Teuton nu erau primiti decat membrii nobilimii imperiale germane. (Va urma)

Preluare dupa http://ro.altermedia.info

Comentarii

Dupa postare, va rugam sa asteptati pana cand comentariul dvs. va fi aprobat de catre administratorul site-ului

Nume *
Email
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Trimite comentariul